marți, februarie 13, 2018

DACĂ E SĂ FIE CEVA BUN ÎN BACĂU, E LA TEATRU


Cea mai proaspătă reprezentaţie a municipalului băcăuan este o poveste despre libertate, curaj şi demnitate, spusă deştept pentru spectatori deştepţi.
Pe scurt, textul lui Nedealko Iordanov, (în traducerea Elvirei Râmbu) imaginează scenele care s-ar fi putut petrece colateral, în desfăşurarea celei mai cunoscute tragedii shakespeariene, la Elsinore.
Ştim: Danemarca e putredă, fratele regelui decedat se însoară cu regina, Hamlet revine din exil, decis să răzbune asasinarea tatălui şi fratricidul urmat de incest. Şi pune la cale să reproducă momentul în care Claudius îşi ucide propriul frate, pentru a-i lua coroana şi nevasta de soţie. O trupă de actori ambulanţi este invitată la castelul regal să-l veselească pe întristatul prinţ Hamlet care furnizează artiştilor un scenariu inspirat dintr-o tragedie
aidoma celei întâmplate la Elsinore.
Până aici, scriptul respectă textul sacrosanct al marelui Will.
Versiunea dramaturgului bulgar propune însă o altă miză, surprinzătoare şi extrem de actuală. Aceea de a fi sau a nu fi demn, liber şi curajos.
Puşi în faţa clasicei dileme de a alege între datorie şi inevitabila pedeapsă, între actori apar disensiuni. Pe de o parte, Charles, liderul trupei - întruchipat de un Ion Goranda, renăscut, nuanţat, cu trăiri expresive, punctând excelent, fără patetisme ieftine, frământările personajului - este decis să respecte textul care-l incrimina pe Claudius.
De cealaltă parte, membrii trupei
se tem să joace scena asasinatului în prezenţa ucigaşului însuşi,
regele atotputernic care-i poate condamna la moarte.  
În pofida ameninţărilor Călăului-Rege, - interpretat de Ştefan Alexiu într-o paletă amplă de reflexii artistice, de la insinuări malefice la ditirambe apocaliptice presărate cu melodramatisme autoironice - transpunerea uciderii lui Gonzago are loc respectând indicaţiile textului şi ale directorului de scenă. După ce, într-o versiune scenică tip teatru în teatru, regele încearcă zadarnic să schimbe cursul adevărat al faptelor, exercitându-şi cu perversitate puterea dictatorială, actorii sunt închişi într-o cuşcă, judecaţi şi obligaţi să abjure de la principiile artei adevărate a cărei menire este reflectarea realului.
În faţa sfârşitului implacabil, măcinat de regrete, chiar şi imuabilul Charles cedează, acceptând să se înjosească rostind “sunt un porc murdar”, capitulând astfel în faţa forţei brute. Este, de fapt, abdicarea destinului creator în confruntarea cu forţa politică. Foarte actual.

Am văzut o trupă viguroasă, cu energii creatoare nebănuite, într-o simfonie încăcată de trăiri, vorbe şi gesturi de multe ori electrizante. Actorii se aud bine, comunică expresiv unii cu alţii şi, mai ales, se văd foarte bine, datorită şi peisajului scenotehnic şi costumelor inspirat imaginate de artista Cristina Ciobanu.
Comunicarea interpersonală a actorilor şi dispunerea personajelor în spaţiul scenic cu efect de grup statuar, dirijate riguros de Dumitru Lazăr Fulga, el însuşi un reloaded educat în cultura principiilor estetice ale artei teatrale clasice, dar branşat serios la curentele artistice contemporane -  conferă spectacolului calitatea unui adevărat restart al colectivului actoricesc. Meritul remarcabil al acestui performance clasic şi modern totodată, este - pe lângă arta de a stopa dulcea tentaţie a cabotinismului - tenacitatea cu care sunt exploatate resursele artistice ale unei distribuţii bine alcătuite, dublată de atenţia acordată celor mai greu de observat amănunte care, de fapt, definesc funciarmente personalitatea eroilor.

Consistenţa semantică şi variatele mijloace de expresie ale membrilor trupei lasă urme în memoria spectatorilor. Ar merita mult mai generoase rânduri rezonanţa seniorială a rostirii lui Ştefan Hagimă ale cărui profunzimi amintesc cunoscătorilor de legendarii Vraca sau Calboreanu, apariţiile Firuţei Apetrei întruchipând, într-o evoluţie emoţionantă, o Elisabeth suavă şi fermă totodată, cu arderi sufleteşti intense, ori impetuosul Valentin Branişte, cazon şi exact, jucând viclenia abjectă a unui Horaţiu manipulator şi profitor. În egală măsură, conecţaţi convingător la ideea regizorală, au contribuţii la reuşita recitalului colectiv cocheta Denis Ababei (în dublul rol Amalia&Regina) cu ondulaţiile ei senzuale, Dumitru Rusu, Sufleurul, cu o prezenţă dorit anonimă, dar concludentă, Ofelia cea candidă, Alina Simionescu, mimând inocenţa, sau Bogdan Matei creionând un Hamlet mai mult decât expresiv în solitudinea lui.  


Cu Uciderea lui Gonzago, esenţial mi s-a părut că, în Teatrul nostru de la Bacău, se materializează un reviriment, şi că, deşi alcătuită din personalităţi artistice remarcabile, trupa băcăuană pare un tot care se adună şi recapătă o forţă de exprimare, un suflu nou şi viu pe care publicul le aştepta de ceva timp.

UCIDEREA LUI GONZAGO
Teatrul Municipal Bacovia
Premiera: 11 martie 2018

DISTRIBUŢIA:

*Polonius - ȘTEFAN HAGIMĂ (revine pe scena băcăuană)
Charles - ION GORANDA
Elisabeth - FIRUȚA APETREI
Ofelia - ALINA SIMIONESCU
Amalia&Regina - DENISE ABABEI
Horațio - VALENTIN BRANIȘTE
**Benvolio - TUDOR HURMUZ (DEBUT)
Henric - BOGDAN BUZDUGAN
Sufleur - DUMITRU RUSU
Călău&Rege - ȘTEFAN ALEXIU
Hamlet - BOGDAN MATEI
Voce Regină - DANIELA VRÂNCEANU

Regie&Decor - DUMITRU LAZĂR FULGA
Costume - CRISTINA CIOBANU
Ambianță sonoră - MIREL VRÂNCEANU
Video - OVIDIU UNGUREANU

Directorul teatrului:
ELIZA NOEMI JUDEU