luni, noiembrie 13, 2017

VIŞAN




I-aş fi scris o scrisoare în care să-i laud
cearcănele muşchii puternici şi oasele expresive
să-l ridic în slăvi pentru vocea de stentor
şi pentru inima lui personală care emite vibraţii
în zeci de caractere umane
vieţi paralele în spectacolul lumii

Măcar un bileţel i-aş fi scris cu cerneală simpatică
pe care cuvântul om să stea alături de cuvântul român
care tot om înseamnă

I-aş fi scris ceva măcar pe o frunză de vişin
Dar nu pot să rup mirajul vişan
şi tot tac cucerit deodată cu lumea
de cuvântul lui rostit răspicat
pe brazii din scândura scenei
povestind experienţe nemuritoare
din cultura naturală a neamului ca armă identitară
ce arde cangrena socială

Pot doar să-l savurez în tihnă
e sendvişul meu preferat
o bucată de românie
între două felii de dragoste.

Valoarea nu se supune niciunei legi pământeşti
Strigă el asurzitor în patria celor care nu mai aud
omul vişan acest animal ciudat incomod
cu sinapsele lui complicate unde se zbat fiori de iubire
aruncând praf stelar peste fiinţele vii
întruchipate pe ecran în labirintul de pixeli nemuritori

Îi picase de mult în dimineaţa ceţoasă de toamnă
toată planeta pe umeri şi o tot urcă şi-acum
spre cosmosul mare
Dar chiar aşa încordat sub povară
continuă să ne înveţe cum să facem să nu plecăm nicăieri
să rămânem aici până când umbra ne va părăsi
în exerciţiul vocaţiei de ciocârlie oarbă
căci toţi avem nevoie de rugăciune
visând o femeie ce fuge cu roua sub pleoapă

Uneori singur rămâne fără cuvinte  
după terapia cu lumină violetă
după automasajul cu poezie
după vaccinul cu adevăr

Hămesit de viaţă
îşi mestecă porţia de foarte bine şi porţia de foarte rău
hărăzită de dumnezeul cărnii sale fierbinţi
el însuşi coincident cu sinele lui îmbibat
cu mărturisiri transilvane tot rupând colierul amurgului
pe care anii i-l atârnă la gât
risipind briliante