Pregătesc chiar în clipa asta pentru tipar "MAI MULT DECÂT ATÂT", ultima carte de poeme pe care le-am zămislit. Mi-e teamă, am frisoane ca înainte de plecarea într-o ultimă călătorie.
Va ieși sub egida prestigioasă a editurii LIMES din Cluj, cu girul sever al poetului Mircea Petean și va fi tipărită la fabrica de cărți DOCUPRINT, sub privirea atentă a prietenului Ionel Rusei, soțul Patroanei.
Și mă întreb: Qui prodest...
Când ațipesc Somnul e aproape
Timpul Mă alintă cu un întuneric tandru
Dar eu n-am râs niciodată în vis
când dormi Moartea e ea însăși e în tine
doar visul mai rătăcește prin viața care-ar fi fost
dacă nu erai un fir de iarbă
răsărit aiurea în mijlocul orbitei pe care gravitează
încoace și-ncolo
planete
un fel de aștri ca ochiul tău
clar orbitor aievea
pentru care lumina postează prețul corect
focuri de larmă pe dealuri anunță ceva nedeslușit
pe undeva e un război iar dacă NU E
va veni
vor fi drame noi dar vor fi și nesperate câștiguri
zarul se-nvârte și pentru cei înmulțiți în speranță
ca un Diamant orb care cade pe muchie
(recunoaște: erai parcă mai mulțumit
Când scriai cuvinte de dragoste
peste adresele din agendă și turnai reverii în pahar
pluteai peste ape dar nu te înecai
cartea ta cu povețe rămânea întotdeauna la mine)
pregătește-te să dormi în pace
din miasma nopții care putrezește peste cuvântul vis
are
rădăcina în cuvântul Viață
așa cum tu aberație a cosmosului
ai rădăcina în lut și Lutul
miroase a timp în schimbare Iar această lipitură
Sleită de timp și de vremuri
pare un mod acceptabil
de a începe încă o zi de Luni
Merge cum vezi în filme că merg roboții
tălpile sale percep Planeta ca pe o
plită fierbinte plină de Noduri
Nu mai zboară neobosite spre vreo iubire
Fără senzori de echilibru
Călcătura nu mai mângâie scoarța
cu tandrețea Firească
de pâine proaspătă Tălpile îi trimit în cortex
senzații de om care-a uitat
unde-a lăsat Bastonul gravat cu vorbe
de care se sprijinea să scornească Versuri nemuritoare
ca în poza originală
încă fumează iar versul anterior pare cam desuet
chiar acoperit de un Zâmbet ironic
dar trebuie
să-și repete mereu că Totul va fi bine
atent să nu cadă
a înflorit vișinul de la poarta lui E negreșit sărbătoare
și Anul acesta
Chiar dacă tălpile lui
percep planeta ca pe o
plită fierbinte plină de Noduri
https://youtu.be/8do__7LCL4U
sunt al nimănui dacă nu sunt buze care să mă sărute
dacă nu sunt ochi care să se uite la mine și nu văd
cum strălucește soarele la apus
al nimănui sunt și
asta e libertatea de a-ți descoperi
genele alea ca niște vele de corabie
prin care vântul mincinos nu poate trece
un stroboscop fără rost și fără petale
doar șarpele prevestitor de dezastre
ne-a prezis de la început
că suferim de o boală incurabilă
care decapitează sufletul de trup
chiar dacă
nu poate fi rupt șarpele parazit
de corpul în care trăiește
că patima e destinată uitării
ca o lampă portocalie
fără curent
în grădina de scorțișoară
mai dorm puțin după exercițiul de sex
ceva de genul
dar tu
fii floarea de cucută
stroboscopul fără rușine
ucide-mă după ultimul fum
oprește fanfara militară
cu bagheta ta fermecată
zâmbește
ca la finalul unui război decadent
ai voie să mă iubești
