AUTODENUNŢ

Rrrrecunosc de bună voie că eu am furat r-ul de la Garrett de pe afiş, cu scopul ascuns de a-l determina pe marele jazzman Kenny Garrett să revină în oraşul nostru, măcar pentru a-şi recupera litera lipsă de pe afiş. După câteva nopţi în care am meditat profund la fapta mea, înduioşat de reacţia promptă, dar şi viguroasă a vânătorilor de greşeli care niciodată n-au greşit, am simţit groaznice remuşcări şi am hotărât să mă dau în vileag: litera r care lipseşte din numele celebrului laureat cu Grammy, e la mine pe tastatură. Doar că, saxofonistul cotat al doilea în lume după Charlie Parker, s-a făcut că nu observă şi cine ştie când naiba o să-i mai ascultăm live, în Bacău, măiastra lui solistică. 

Sorin Zlat jr.

Asta a fost în prima zi a Festivalului de Jazz organizat de Teatrul Bacovia, după ce, în primul spectacol al serii, am asistat la o prodigioasă reprezentaţie de gen, susţinută de trupa pianistului Sorin Zlat, fiul saxofonistului Sorin Zlat. Despre junior ştiam doar că face performanţă artistică de vârf prin cele străinătăţuri, ba pe la Montreux, ba pe la Monaco, şi uite-l acum şi în oraşul natal unde şi-a început cariera. Cu seniorul am făcut o sumă de spectacole JOCUL, prin anii ’80, când el făcea parte din memorabilă trupă EOLIC – GROUP, o adevărată emblemă muzicală a Bacăului, (https://www.youtube.com/watch?v=AzAyyGlZnCU) alături de legendarii Florin Epureanu, Florin Enea, Doru Sascău şi Gigi Pruteanu, după plecarea lui Genu Cambos.

Trupa lui Sorin Zlat, singurul neamerican care a obţinut Marele premiu la Jacksonville Jazz Piano Competition 2015, a încântat asistenţa cu un program strălucit de jazz clasic, latino, post-bop şi cool jazz.

Emil Bâzgă

A doua zi de festival a oferit celor câteva sute de spectatori un regal de dixieland şi de jazz modern, cu care celebrul trompetist Emil Bâzgă, alături de virtuozii lui colegi de (în)cântări Benito Gonzalez, Mark Whitfield JR şi Noah Jackson, şi-a demonstrat originalitatea şi celebritatea. A fost un jam session de excepţie, . 

Al di Meola

Apoi, de la ora 21, urma să urce pe scenă capul de afiş al evenimentului, magicianul grifului de chitară, Al di Meola, avându-i alături pe Peo Alfonsi și Peter Kaszas. Din păcate, o bâlbă organizatorică legată de lentoarea birocratică a viramentelor financiare dintre Primărie şi Teatru, dublată de pretenţiile insolite ale invitatului, ale cărui hachiţe sunt deja de poveste, a făcut ca spectacolul să înceapă cu o întârziere de mai bine de o oră şi jumătate. Mi-a displăcut profund lipsa de fair play a solistului care, în loc să-şi prezinte scuze publicului pe bună dreptate iritat, a aruncat toată răspunderea pe organizatori. Care, desigur, au partea lor de vină.  Prestaţia vedetei, marcată probabil şi de neplăcuta întâmplare, nu a avut strălucirea pe care o aşteptau spectatorii avizaţi, câţi or fi fost ei în sală. Totuşi, prezenţa în Bacău a unei celebrităţi de talia lui di Meola, rămâne un eveniment memorabil, mai ales pentru împătimiţii care-i ascultă cu pioşenie, de peste treizeci de ani, producţiunile şi aşteptau să se întâmple minunea de a-i vedea pe viu demonstraţiile de măiestrie şi tehnica instrumentală aproape de perfecţiune.

A treia zi. Revelaţia aceste primei ediţii a Festivalului de Jazz a fost, fără îndoială, fabulosul concert al unei trupe de tineri muzicieni, rezultat al proiectului muzical “Sarea Pământului”, pus la cale de  Cezar şi Anatol Căzănoi. Cei cinci valoroşi instrumentişti au demonstrat ce minuni sonore pot rezulta din dialogul dintre o chitară Fender Stratocaster şi flaut. Sau din săltăreţele note ale unui ţambal şi ritmul nebunesc al unei baterii de tobe Tama. Ce sunete de duioşie, de alarmă, de singurătate pot ieşi dintr-o trompetă oxidată care pare scoasă dintr-un muzeu al instrumentelor de suflat dinaintea primului război mondial.

Am asistat la demonstraţii de măiestrie interpretativă colectivă, în armonizare şi sincronizare perfecte, în îmbinări surprinzătoare de elemente muzicale folclorice cu ritmuri specifice jazului modern, puse în valoare de solouri excepţionale.

Am vibrat la aranjamentele muzicale inspirate până la dumnezeire, cu neaşteptate ruperi de ritm, efluvii de sunete nuanţate savant, intense, dar pline de candoare, în care se recunosc pasaje din piese lăutăreşti transpuse în improvizaţii jazzistice. 

Un repertoriu variat, dinamic şi armonios dar, mai ales atitudinea detaşată a protagoniştilor şi siguranţa interpretării, precum şi complicitatea simpatică a grupului de a transmite bucuria muzicii de calitate, toate acestea au alcătuit un produs spectacular îndelung aplaudat.

PS. În mult prea lunga pauză de aşteptare a maestrului di Meola, l-am auzit pe Dragoş Pandele, vinovatul de serviciu pentru acest Festival, spunând cu tristeţe în glas: Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită...

Îmi pare rău că n-am fost suficient de spontan să-l încurajez atunci: mai sunt şi excepţii.